Mare Ti-e gradina…

“EL este printzesu meu, ubytu meu pe care j ubesc si kre m ubeste p mn. Aici e printzesu la ping pong in parql de la circ,un profesor super tare are o rabdare de fier q mn d a ma invatzaa sa joc ping pong”.

  Sau:  “Revelion2006-nimic d prezt nu am a-ti oferi decat dragostea,persoana mea j mai mult decat viatza atat,atat te-as iubi!!! 

    Noul hit al marelui, preacunoscutului, piramidalului (?!?) Florin deSoia (ex- Florin Cremwurst, devenit intre timp vegetarian) ?? Nu….Declaratii de dragoste intr-o limba ce pare a fi un amalgam de greaca veche si manelarie noua?1? Nici pe departe… Este chiar limba romana orala. Care se transmite prin viu grai de la liceu la generala, pana la gradinita. Este limba romana noua. Cea pentru care nu avem nevoie de dictionare, culegeri de exercitii sau analize stilistice. De ce? Ca suntem prea jmekeri (subst. comun, pers. I, pl. Sinonim: jmenari. Origine: Tragica), frate, d-aia!  

  Si mai tragic a fost ca nu am gasit batista sa stapanesc lacrimile de ras care mi-au fost date sa invadeze obrazul deja mutat pana la urechi cand curiozitatea a pus stapanire pe mine si nu m-a lasat pana nu am citit si profilui “printzesului”, situat in vecinatatea printzesei unice, in marea ograda ce poarta numele de “Hai Faiv”. Acum, as minti daca as zice ca este exact Inegalabilul, obiectul afectiunii acestei fatuci prin venele acoperite de manecute lycra,roz curge un sange albastru pur, dar tot din lista ei de prieteni face parte si nemaipomenitul care si-a scris la melodie preferata “Florin Salam – Portugalia” si care are ca poza de becgraund hartii de cate o suta de dolari. Bai, fraiere! Vezi ca se poarta euroii acum! Mai fa-ti apdeit la profil ca te dau astia afara din grupul “Spiru Haret College”.

 In fine…ar mai fi multe de spus si imi pare rau ca va trebui sa rad singura inca cateva zeci de minute de acum in colo. Nu fac reclama. Asta nu a fost un mesaj publicitar mascat. Si sub nici o forma nu pot sa zic ca “I think too much of myself”. Well…imi mai trasare si mie negritura chircita in piept ce poarta numele de miocard cand mai vad chestii de genul, dar..pana la urma toti avem defecte,nu? 

O vorba din batrani spune ca gusturile nu se discuta…pentru ca intotdeauna vei gasi ceva la indemana pentru a-l face pe ala sa taca!

A venit vacanta cu trenul din…Franta?!?

    Este vacanta.

Oficial.Si mai tragic, vacanta de vara. Adica trei luni si cateva zile de frecat menta la modul cel mai academic posibil. Nu asta este scopul meu. Am ferecat deja in cele mai adanci sertare deja pline de materie cenusie o lista, lista cu ce am de facut vacanta asta. Chestii foarte culturale de altfel. Citit niste carti, intalniri romantice cu Michael Vince si Cristina Coman – niciodata in acelasi timp, nu sunt genul “ala” de fata…scris mult (a se citi aberat) si facut curat in ambrambureala ce poarta numele de calculator.     

Timpul imi permite. Imi permite foarte multe. Dar ca prin miracol, se gaseste cate ceva care sa stea in calea implinirii mele sufletesti. Unele carti mult dorite nu le am si nici eforturi patriotice pentru a le procura nu intrevad pe viitor; muza a simtit miros de mare si plaja si nu a vrut sa se mai intoarca (mai bine ca si asa nu mai aveam loc in bagaje pentru ea) iar calculatorul…cum a functionat pana acum, s-o faca si in continuare.I

n apararea mea, pot spune ca am facut curat in camera. Si curat pe bune, nu doar aruncat ambalaje, haine, pantofi, farfurii si pahare dintr-un colt in altul. Am facut si patul. Si nu stiu ce am, dar in fiecare dimineata ma trezesc si il fac. Sa mai consum un minut si patruzeci si trei de secunde.   

 Nu pot sa spun ca nu imi place vacanta. Imi place foarte mult. Lenea este la ea acasa si o data cu ea si eu. Dar parca daca nu am motivatie nu fac nimic. Si de fiecare data ma trezesc la sfarsitul verii la fel ca la inceput. Numai cu trei luni si cateva zile mai batrana.   

Altii isi fac planuri si rezolutii la fiecare inceput de an. Eu ce sa zic? Sper ca vara asta sa castig la loto,sa mi se atenueze latura cinica si sa incununez succes peste succes in tot ceea ce-mi propun?!?     

 Dar pana la urma…Carpe Diem, right??

…day dreaming

Cateodata ma tem…si rau de tot… 

Nu de hoti, de “bampiri” ai societatii sau de examene (pentru ultimele exista o perioada scurta de griji, invers proportionala cu timpul acordat studiului), ci ma tem pentru sanatatea mea mentala. Sau ce a mai ramas din ea…in fine…

 Cateodata ma uit la batranicile pline de amar, care ar face orice sa strice distractia altuia si cred ca totul li se cuvine si…imi vad viitorul. Atunci ma izbeste fulgerator masina timpului si ma poarta peste cativa zeci de ani.     

Tot pe plai mioritc ma aflu numai ca imaginea din oglinda nu poate sub nici o forma sa fie a mea. Nu ca m-ar deranja chiar atat de tare sa imbatranesc (vorbeste cea a carei varsta psihica o incadreaza undeva intre scoala primara si pre-pubertate) doar ca viziunea mea asupra vietii de atunci este mai mult decat maniaco-depresiva.

Ce vreau sa spun de fapt prin asta…in cazul in care nu mostenesc vreo avere fabuloasa care-mi va permite sa stau pe capul rubedeniilor si sa le fac viata amara just for fun, prevad ca singurele mele colege de suferinta..aka singurele care ma vor mai suporta…vor fi vreo 10-20 de pisici.  

  Stiu ca am obsesii si observ ca pe masura ce…inaintez in varsta…se intetesc si inmultesc. Daca acum trei-patru ani eram in stare sa aprind lumina numai de trei ori (niciodata o singura data) acum ma vad pusa in situatia de a face aceasta operatiune intre 5 si 9 ori. Si nu e vorba ca nu apas cum trebuie intrerupatorul sau ca am uitat ca am aprins-o deja. Ci pur si simplu este una dintre obsesiile personale. Mai nou, am trecut la numere cu sot, nu de alta dar gandul a innebunii numai vecinii dupa o anumita varsta a ajuns sa ma cam sperie. Si in plus, e mai ok sa chinui pe altcineva…pe cineva cunoscut…pe un purtator al cromozomului y…. 

Nu am chiloti, sosete sau haine aducatoare de noroc. Nu ma deranjeza pisicile negre. Dar nu as putea niciodata sa calc pe un capac de canal cu sase gauri sau sa-mi tai unghiile lunea, miercurea, vinerea sau duminica. Nu am talismane norocoase,dar vad peste tot semne. Cred ca totul se intampla cu un motiv si in acelasi timp astept ca totul sa vina de la sine. Nu am probleme cu intoarcerea din drum dar daca spun ceva ce sper sa nu se intample trebuie sa bat in lemn din nou intre 5 si 9 ori si trebuie sa ma lovesc peste gura neaparat cu mana dreapta. Cea mai stresanta chestie este …nu as merge atat de departe incat s-o numesc fobie…este teama de poduri. De fiecare data cand trec pe sau pe sub un pod imi inchipui ca imi va cadea in cap. Ceea ce nu este chiar atat de improbabil. Si lista ar putea continua la nesfarsit… 

Cateodata ma tem….ma tem ca o sa tip la copii ca nu ma lasa sa dorm in mijlocul unei frumoase seri de vara, ma tem ca o sa-mi doresc locul rezervat din RATB, ma tem ca o sa stau la coada la paine si o sa plictisesc tinerii cu povesti despre operatiile suferite si medicamente. Ma tem ca acasa nu o sa vorbesc decat cu pisicile… 

Dar si mai rau ma tem ca as putea sa fiu ca toti. Sa-mi doresc ce-si doresc ei, sa gasesc placerea in aceleasi chestii, sa nu fiu originala, excentrica si sa nu mai aud de la necunoscatori replici de genul “fata, esti nebuna”.  Sa nu mai apas butonul de repeat la Winamp si sa-l las asa cu zilele de fiecare data cand mi se pune pata pe cate o melodie, ca nu o sa mai am lumea mea imaginara in care pot sa evadez, ca nu o sa mai uit la acelasi film/episod de n ori pe zi dupa care nu o sa ma mai apuc sa rescriu finalul. Ma tem ca nu o sa mai visez la cavaleri, ca nu o sa mai cred in dragoste adevarata si in suflete-pereche; ma tem ca o sa mi se para o corvoada serviciul si nu o sa mai vad magia din fiecare clipa.

Si cel mai rau ma tem ca o sa cresc….

Feedback

 Ca raspuns si afirmare a suprematiei lui Cezar  m-am supus dorintei sale nestavilite si am postat porcarioarele pe care le folosesc zilnic sau de cel putin 3-4 ori pe saptamana.

Iata lista.

Ordinea e haotica, precum camera mea si materia cenusie in care se scalda singurul neuron care inca nu a murit de ras.

Elena…. you’re neeeext….

To study or not to study…that is thay question…

Si am incalecat pe-o sa si am spus povestea-asa.Cum se intampla ca muza mea, cea cu care ma iau tot mai des la harta in ultima vreme pentru nerespectarea contractului de ajutor reciproc (aka ea..sau o fi el?!?…se plimba plictist/a prin inacaperea ce-mi serveste drept spatiu de (re)creatie in timp ce incearca sa nu moara de ras la lecturarea balivernelor si-mi serveste replici de genul “are you there yet???”) se hotaraste sa-si faca aparitia tocmai cand TREBUIE sa fac ceva??

Am incercat. Zau. Am facut acatiste, am dat in bobi…doar doar sa nu ma simt prost pentru ca nu am mai scris nimic de ceva vreme. Nimic “worth publishing”. Si nimic. Nada. Ziltch. Dar…dupa regula daca trebuie sa faci ceva (si prin ceva ma refer la orice este in afara familiei lexicale a cuvantului *lene*) brusc gasesti mult mai interesant cele alte 10,975 lucruri pe care le-ai amanat din aceeasi cauza.

Asa ca, iata-ma cu un nou post despre nimic, creat doar ca sa ma plang ca il scriu in timp ce ar trebui sa invat. Si tocmai azi am gasit de cuviinta sa mai deschid paginile blog-ului. Si tocmai azi mi s-a parut ca numai sunt deloc incantata de grafica ce mi se infatiseaza cand imi deschid pagina. Si tocmai azi am amanat agonia reprezentata de semiotica (?!?) prima data cu 2 ore, apoi cu 4 ca la sfarsit sa hotarasc ca tot zicala “lasa pe maine tot ce poti face azi” mi se potriveste cel mai bine.

Am inceput cruciada. Gata. M-am inarmai cu una bucata pix (invat foarte bine daca rescriu ideile principale, iar pixul folosit trebuie sa fie neaparat cel cu care o sa scriu la examen, cel cu care am scris pe toata durata sesiunii), una bucata marker verde (tot din ciclul “nu se poate fara”) si mai multe bucati foi. Faza cu pixul deja m-a cam speriat. La penultimul examen a trebuit sa schimb pixul. Si nu m-ar fi deranjat prea tare ca s-a intamplat. Pixurile sunt prin natura muritoare si ele, ca si oamenii. Bine…au o durata de viata ceva mai scurta dar presupun ca in lumea ustensilelor de scris ajung pana la cel putin 70-80 de ani.

Ceea ce m-a deranjat cu adevarat e ca a trebuit sa scriu cu pixul  altcuiva. Ceea ce consider ca imi poarta ghinion.Si trebuie sa existe si un tap ispasitor pentru faptul ca nu mi-a picat exact ceea ce stiam cela mi bine, da?? Note to myself: never touch anybody’s pen ever. Stiu, am probleme serioase si asta ce vizeaza chestiile cu care scriu nu e cea mai grava.

 Dar cred ca las aberatiile referitoare la obsesii pentru alta data. In fond, examenul e joi asa ca va trebuie sa invat si maine, nu? 

Primiti cu Referendumul?

Dupa o lunga si asidua campanie de promovare a noii file din istoria politica autohtona, a venit in sfarsit ziua Referendumului. Cu cadouri si imbracati de sarbatoare, romanii au pornit spre urne pentru a-l vedea pe micut cum sufla in lumanari si-si pune o dorinta.
Multe schimbari in ultima vreme. Multe si nefolositoare. Ca toti parlamentarii de altfel. Au tot schimbat legea traind cu impresia ca varianta finala le va aduce macar un 10 % din voturi,acolo,10 % sa sustina ideea rasarita din cele mai adanci colturi ale diplomatiei romane cum ca Basescu trebuie demis!
Foarte sigur pe sine in ceea ce priveste rezultatul,Tariceanu a facut tot posibilul ca oamenii sa nu ajunga la urne. Daca metodele de persaudare au fost atat de eficiente, atunci de ce au fost deschise atat de putine sectii de votare -care si astea aveau putine urne? De ce la anuntarea rezultatelor partiale lui Geoana ii cam tremura glasul cand afirma ca a pierdut prima batalie dar razboiul il vor castiga? O fi strigat prea multe sloganuri Anti-Basescu.
Participarea la vot a fost in limitele normalului. Mai putin cei aflati peste hotare care s-au gasit pusi in fata imposibilitatii de a-si exercita dreptul la vot stipulat in Constitutie. S-a dovedit (stiintific, bineinteles) ca urnele au fost neincapatoare pentru toate buletinele de vot. Deci acum am inteles. Au fost mai multe voturi impotriva demiterii lui Basescu ca astea s-au nimerit sa fie primele in urne, iar celelalte pur si simplu nu au mai intrat. Mister elucidat!
Acum, din ciclul “Fa-te frate cu dracul pana treci puntea” PNL in frunte cu Tariceanu a tinut sa precizeze ca este foarte mandru de statutul puternic, democrat al tarii si de faptul ca institutiile lucreaza coerent. De asemenea, va actiona in spirit de colaborare cu Guvernul si Presedintele.
Pana data viitoare, cel putin.

Varsta Inocentei

Aseara, venind din cel mai frumos loc de pe Pamant, un loc in care prostia omeneasca e la ea acasa, femeile urate si barbatii homosexuali-de la serviciu-am ascultat fara sa vreau tragand cu urechea la converstatia unor pustani. Sa fac o descriere ampla a situatiei:dat fiind ca Podul Baneasa a hotarat sa mai stea inchis pentru inca patru zile , traficul este din nou deviat.Acum, in loc de 10 minute, traseul dureaza mai mult de o ora.Si chiar nu glumesc.

Oricum…ce vream sa zic de fapt e ca stand in @!$%# aia de masina nu am putut sa ma abtin de la ascultatea unei discutii intre o fatuca ce nu parea sa aiba mai mult de 16-17 anisori-dar foarte trendy pentru varsta ei,deja vopsita blonda si cu unghiile cojito-rosii-si ….ce cred ca era un coleg de clasa,intrat la apa, peste care pubertatea nu a lasat nici o urma,sau poate ca toate semnele masculine i-au iesit pe gaura facuta in ureche pentru a pozitiona o minunata bijuterie.Cu un superb grai moldovenesc blondina ii explica interlocutorului cum face ea rost de tigari de contrabanda.Opa….incerc sa nu-mi pironesc privirea prea mult pe ei, ca poate-si dau seama ca urmeaza sa fie subiectul unei alte povestiri cu iz mioritic.

Asa.Prinsa de situatie si mai ales de graiul dulce moldovenesc al fetei,imi potrivesc aparatul de receptie inspre ei si refuz orice alta perturbare.Asa aflu ca tipa avea tigari de vandut,care cele mai scumpe costau 300.000 vechi cartusul.Dunhill mi se pare.Kent la 200.000 si Winston-ul cel mai ieftin,150.000.Baietasului ii ploua in gura.Si nu numai lui.Ma si inchipuiam acostand copilasi pentru un numar de telefon,urmand o intalnire in miez de noapte, pe o alee intunecata,inconjurata de aburi de la canalizare ce fac ca simtul vizual sa fie folosit mai deloc cu o persoana imbracata intr-un parpalac, cu palarie si ochelari de soare….ca dupa aceea sa aflu ca “persoana” e alcatuita din doi copilasi mai morti de frica ca mine. M-am uitat la prea multe filme.

Oricum,informatia a m-a pus pe ganduri….Ii doresc fetei o cariera lunga si stralucita.Poate imi face si o reducere ca-i fac reclama.Daca nu,sa stie ca am o memorie vizuala fooooarte buna, mai ales la identificari.Poate totusi nu o toarna nimeni. >:)

Mrrr…

Intr-o zi cu Soare, sau poate era Luna deja, s-au adunat mai marii societatii noastre, EI, aceia ce au mai multe functii decat clase si mai multe masini decat ore la serviciu.Ei bine…se facuse acea zi.Da, ziua in care s-a luat hotararea ca Podul Baneasa va trebui sa fie inchis pentru sapte luni( si sapte sori ) timp in care meseriasi de frunte cu care tara se poate mandri la orice targ de constructii demolato- neterminate vor construi un pod.

Dar nu orice fel de pod, ci unul ce are stele in frunte, miere pe alocuri si face legatura dintre lumea asa cum o stim noi si vreo doua-trei cartite care aveau si ele,amaratele,casa prin Baneasa, data inainte de plonjarea in gol a regimului comunist.
Asa, ziceam de pod.Ce (va) face acel maret pod. Umbla vorba prin batranii satului ca ar trebui sa stea inchis pana la terminarea (ca nici nu au inceput) unui tunel de ce va incepe aproape de Piata Presei Libere ca apoi sa-i vedem luminita de la capat pe undeva pe la Aeroportul Otopeni. Din surse sigure ce nu pot fi citate din cauza limbajului trivial folosit, pot spune ca nepastuitiitii care locuiesc in imprejurimi si ar avea nevoie ca acel drum sa nu fie inchis pentru a mai avea un insignifiant contact cu civilizatia se roaga inca sa fie numai un zvon, si toate injuraturile de rigoare sa se spulbere in neant.
Daaar….este foarte probabil ca acest lucru sa nu se intample.S-a facut un fel de ..”simulare” zic eu cand in aceasta perioada de rascruce meteorologica “Ză Pod” a fost..de fapt inca este inchis timp de 10 zile pentru nu stiu ce lucrari la linia de cale ferata. Cu alte cuvinete, auzeam azi la nu stiu ce post de radio ca lucrarile din perioada asta sunt pentru inaltarea podului pentru descongestionarea traficului rutier pe DN1. Nu ma pricep…nu vad legatura si oricum s-ar putea sa nu fie adevarat ca si asa tipul a confundat trenul cu tramvaiul,vaca cu pisica samd.
Totusi, aceasta deviere temporara a fost si este benefica intr-un fel sau altul caci umbla zvonuri ca au crescut vanzarile farmaciilor o data cu cererea din ce in ce mai mare de Distonocalm.Asteptam su alte consecinte la fel de pozitive

Maniaci Anonimi

Nu sunt cea mai draguta persoana din lume.Pot spune chiar ca nu prea sunt draguta deloc.Ce m-ar face sa afirm asta? Si nu, nu ma subapreciez.doar ca vad realitatea pura?.Pot spune chiar ca ..am probleme….Da…trebuie sa recunosc…ma numar printre cei….majoritatea celor care sunt cat de cat irascibili….Poate sunt subiectiva …sau poate in sfarsit am dat crezare gurilor rele.
Oricum chestia asta am observat ca ia amploare…si nu e vorba numai de mine aici.In Romania or fi clinici d-astea de …dezenervare?…Cum era faza cu Alcoolici Anonimi….trebuie sa fie ceva si in categoria asta..in filme se gaseau cativa care participau la sedinte d-astea. Si mai ales ca trebuie sa intram acum in Uniunea Europeana…si sa ne ridicam la standardele acesteia. Mai taiem un copacel…mai radem un loc de joaca al copiilor..un parc ceva…ca si asa sunt prea multe si mai facem un S+P+2…..

Bine…ideile astea sunt deja stiintifico-fantasice. Adica..ce era in mintea mea?? Cum adica doar doua etaje in care sa se tina sedinte de terapie pentru toti bucurestenii maniosi?Pfff….Peste cativa ani poate vom vedea, dis de dimineata, printre multitudinea de pensionari obositi, cativa domni si doamne, imbracati la patru ace…cu cate o servieta in mana, uitandu-se impacientati la ceas, la coada pentru retete compensate sau chiar gratuite, ce i-ar ajuta sa-si tina sentimentele nu tocmai roz la o distanta ce nu ar permite incalcarea vreunui ordin judecatoresc….Adica ,personificand mania si tratand-o ca pe o infractoare scoasa in afara legii, ce nu are voie sa se mai apropie de fostul proprietar la mai putin de x metri.
Lasand gluma la o parte, din ce in ce mai multi romani iau foc prea repede, deseori din nimic. Chiar sunt de parere ca ar trebui sa existe programe pentru reabilitarea pesoanelor ce sufera de acest handicap.Sedinte cu teste pentru a vedea evolutia si eficacitatea programului, de genul “Colegul de langa tine e racit si respira putin mai tare. Ce faci? a)ii oferi o batista ce i-ar imbunatati starea si elibera fosele nazale; b) te uiti urat la el si il rogi sa se mute la alt birou; c)hotarasti sa-l faci sa respire mai incet…poate chiar deloc astfel incat linistea ta nu va fi perturbata”.
Cred ca ar putea fi infiintat un intreg alt minister pentru treaba asta. Ar fi cu adevarat o afacere profitabila. Facand mici calcule matematice, pornind de la faptul ca populatia Capitalei este de 2.082.000 (2003) si ca aproximativ 90%….sa nu exagerez….cam 80% au probleme cu mentinerea controlului ,dintre care putin mai mult de jumatate au si resursele materiale pentru a alunga acest inconvenient ajungem la aproximativ 50% .In cifre,asta ar insemna ca aproximativ 1.041.000 (din nou,pornind de la cifra din 2003) ar beneficia de acest tratament.Si ca sa fiu si mai exacta, daca un milion si ceva de oameni ar plati sa zicem o suma modica de 100RON /luna ,adica 1200RON/an ar insemna ca ?industria? aceasta ar aduce anual 1.249.200.000RON. Are multe zerouri deci trebuie sa insemne mult. Si daca as merge si mai departe cu calculele…desi deja simt ca aberez s-ar putea sa fie mai mare decat PIB pe 2003.
Sunt prea multi cei care chiar ar avea nevoie de clini specializte de felulul acesta. Dar cum sa nu te enervezi cand in toiul noptii un reprezentant al patrupedelor canine si-a gasit momentul propice pentru a-i face o serenada pudelului de la scara trei desi stie foarte bine ca mijlocul noptii,desi e romantic,nu e potrivit pentru o doamna sa iasa la “discutii”, nici chiar pe balcon.Desi la inceput mi-era rusine sau teama sa accept sau sa realizez acest lucru, negandu-l, acum pot sa ma ridic mandra in picioare si sa afirm. “Ma numesc Andreea si sunt furioasa”.

Dar pana se va infiinta o clinica de specialitate mai beau o gura de cafea si ma inarmez cu ..orice ar putea sa faca cainele ala nenorocit sa taca!