Iata vine-un soi de pace, cu un tag in varf de bat

Azi nu pot fi amuza(n)ta. Nu pot si punct. Am ras pana acum. Am ras de dimineata. Am ras din momentul in care posteriorul meu a atins catifeaua (pot sa visez,nu?) a scaunului de birou pe care sunt consemnata. Dar acum nu mai pot rade. Si nici nu vreau. Desi am zis ca in momentul in care ma voi opri din ras voi scrie un nou capitol din ciclul “Mare Ti-e gradina” acum prefer sa rant-uiesc. Nu-mi sta in fire. In firele blonde ….sau poate brunete . De par.

M-am enervat azi usor …trecuse prea mult timp si incepusem sa cred ca orice urma de privire strambe catre reprezentantii aceleasi specii…wait…chiar fac parte din aceeasi specie? Ma indoiesc…In fine…Incepusem sa cred ca animalutele ce-mi traiesc in interior au inceput sa se uite la stiri  si au crezut-o pe cuvant pe prezentatoare cand a zis ca afara arde. Asta sau si-au scos nasul pe balcon…nu i-am intrebat and never will. Iar debitez. Deci…am crezut ca nu mai gasesc motive sa ma enervez. Ok…poate nu e alegerea cea mai stralucita de cuvinte…”sa am ganduri negre cu privire la anumite…aspecte ale…ceva-ului cotidian”. Ei bine, m-am inselat.

Ma plimbam fericita pe Blog Stats, sa vad ce mai cauta oamenii pe Google si dau de mine.  Dupa priviri aruncate cu coada ochiului asupra cautarilor de genul  “povestirii homosexuali ” (?!?!?!?!?) sau ceva cu trafic de tigari (din nou  - ?!?!?!?) am observat cu privirea mea de vultur chior cum mi se face reclama. Din ciclul “orice forma de reclama, negativa sau pozitiva tot reclama se cheama” am dat peste cineva care in ultimul sau post despre lumina solara ce ii intrerupe activitatea cerebrala din cauza reflectarii in blondul de pe lumea insemnarilor virtuale  a aruncat un ”tag tehnologic”  (multumescu-ti pentru atragerea atentiei) taman catre jurnalul meu cu veveve.

Nu asta m-a deranjat. Din nou, orice fel de reclama tot reclama se numeste.  Ci faptul ca m-a bagat intr-o anume categorie. Si ce ma enerveaza si mai rau este ca nu pot s-o las balta. Nu pot si punct.  Asta ma coboara…bla bla bla…Dar soarta a facut ca tocmai ieri sa fi primit un sfat, ok poate nu chiar sfat si mai degraba o replica. Cica femeile folosesc mai degraba umorul de situatie pe cand barbatii pot sa se ironizeze pe ei insisi datorita ego-ului sitauat mai sus de limita. Ei bine, eu folosesc umorul. Din cand in cand si omorul dar asta este alta mancare de…blonde…ca sa fiu la subiect. Si amplific anumite trasaturi mai mult sau mai putin vizibile …necunoscatorilor numai pentru scopuri pur ilare.

 “Ce vor fetele astea”? Eu nu vreau nimic. Evidentiez anumite situatii care se intampla tuturor la un moment dat, le scriu intr-o maniera potrivita stilului meu ,mai adaug cateva metode invatate si la scoala, le dau cu parfum d-ala dulce si intepator ca sa nu poate fi imprastiat nici nu spray paralizant (sau de gandaci) , infasor totul intr-o funda mare (neaparat roz ca altfel n-ar mai fi funda) si apas “Publish”.

Nu vrei, nu citi. Nu citi, nu scrie ca stii. Comentarii de forma si nu de fond sunt de prisos.  Ma bucur ca pot fi oricine. Ma bucur ca sub un “pen name” fiecare isi imagineaza ca se ascunde altcineva, dupa bunul plac propriu sau al situatiei. Si ma mai bucur ca a iesit ceva bun din asta, un citat scos din tenebrele dendritelor proprietate proprie. Din vorbele mele de duh (pe care de fiecare data cand trebuie sa le folosesc nu-mi amintesc decat porcarioare amuzante din filme) : “Culoarea parului tine suprafata, superficialitatea merge pana la os ”.