Die, stupid computer, die,die!!!
Bestiutza e nesmtit! Asta e! Sa se supere pe mine…dar astazi chiar mi-a ajuns!
Cu ce sa incep? Cu faptul ca imi suiera sursa, ca trebuie sa-mi pun perna pe urechi ca sa pot sa dorm daca il uit in priza sau cu faptul ca azi s-a inchis de 3 ori? Si de data asta nu mai e de la memorie. Poate e de la curent..dar chiar m-am saturat.
Cireasa de pe tort a fost cum nici in filme nu se prea intampla. Trebuia sa plec de acasa la 5 jumatate. Am facut totul sa plec la timp. M-am si grabit putin. Si am reusit. Am urcat in tramvai si am verificat ora de pe ….chestiile alea de-ti verifica cartela (celor care au 
). Era perfect. Si 53. Eram la o statie de destinatie si mai aveam 7 minute. Nimic mai perfect. Am ajuns si am stat sa astept.Si 4 minute. Si 5. Si 6. Nu mi s-a parut deloc ciudat ca ceasul de pe strada arata 17:04 si nu 18. Nici nu am bagat se seama. Mi-am adus atunci aminte cat de bine imi dau seama de detalii. Ceasul din tramvai arata 15:53 si nu 17:53. Nu mi-a venit sa cred o clipa si mi-am intrebat si ceasul de la telefon. Surprinzator arata 16:05. Deci…ceasul meu arata ca e 4, cel de pe strada ca e 5 iar eu trebuia sa fiu acolo la 6. Buuun. Deci ceva nu e bine.
Am ras in plina strada si am luat tramvaiul inpoi acasa. Ajunsesem la 4 in loc de 6. De ce? Pentru ca cretinul meu de calculator are splendidul obicei de a sari ora, din cand in cand arata cu 2 ore mai mult!!!! Stiu ca are legatura cu setarile de Time Zone dar asta e chiar ridicol. Bestiutza, esti incompetent. La asta chiar nu ma asteptam.Platesc oricat numai sa mi-l arunce cineva pe geam(pe mine nu ma lasa inima). Asta dupa ce acum cateva zile am avut un cosmar in care nu mai aveam calculator.
P.S. Bestiutza..te rog..ignora cele de mai sus….Sunt doar intr-o pasa proasta…Nu te strica…te rog…stii doar ca tu esti singurul din inima mea…Please…?
Stop. Acum trec eu. Suna clopotelul.
La gradinita am inceput cu grupa mijlocie. Era pentru prima data cand eram nevoita sa ma trezesc devreme. Pe la sase si ceva (primul sase pe care-l rostesc de ceva vreme, fara sa mai aiba legatura nici cu vreun sac, nici cu vreun sas) eram in bucatarie, asteptam feliile de paine sa se prajeasca si sa fie unse cu unt, sub o feliuta de muschi, oul sa se fiarba si laptele sa fie tocmai bun pentru Cola-Cao.
Aveam un casetofon vechi, nu casetofon,radio. Nu cred ca prindea alt post in afara de cel pe care era blocat. La sapte fix eram in hol si ma incaltam, in timp ce o “tanti” anunta ora exacta, cu jingle-ul de rigoare ” Stop. Acum trec eu. Suna clopotelul. O voce de copil marca faptul ca era timpul sa plec. M-a marcat mult, se pare, daca dupa 14-15 ani inca imi amintesc perfect vocea, sunetul clopotelului dar mai ales imi amintesc sentimental pe care il aveam. Uimitoare mintea omunlui. Uimitoare amintirile sale, ceea ce a simtit la un moment dat, intr-un timp anume. Cum putem simti pe o persoana din preajma noastra o anumita aroma (ma refer la ceva placut, ceva care a facut cunostinta cu sapunul in prealabil) ca imediat in mintea noastra sa retraim ultima clipa in care ne-am cufundat nasul in aceeasi mireasma, de data asta imprastiata de cineva apropiat.
La scoala mi-a placut mereu. Mi-a palcut in clasa a I-a, cand cei mai mari ne-au facut un pod din buchete de flori pentru ca “bobocii” sa fie intiati in ale educatiei trecand mai intai pe sub el. Mi-a placut cand m-a lasat invatatoarea prima data sa scriu cu stiloul si mi-a placut uniforma. Dar nu mi-a placut sa ma trezesc devreme.
Printr-a doua, cand ma prinsesem care-I faza asta cu scoala, intarziam mereu. Daca tot stateam la 10 minute de mers pe jos de scoala, daca tot eram singura acasa si daca tot facusem cunostinta cu televiziunea prin cablu, nu vedeam de ce nu as fi putut sa vad Sandy Bell (“fetita cu chilotii de otel” – si cica copii din zilele noastre pun porecle urate) sau mai stiu eu care alt desen animat transmis pe posturile italiene gen Rai1.
La liceu, clopotelul era setat tot timpul anului pe “Jingle Bells”. Chiulul in baie de la istorie sau in parcul din apropierea liceului la franceza era la ordinea zilei. Am dat mancarea de dimineata pe prima sedinta de machiaj (o dunga urata si tampita pe ochi si un ruj sidefat pe bot - what the #$^#^$# was I thinking?!???) si desenele animate pe convorbiri telefonice.
Timpul s-a scurs si parca ma uit la fetita aia cu uniforma mereu sifonata la spate si cu gulere tari, apretate din afara. Si chiar daca nu m-am schimbat prea mult, uneori mi-e dor de ea…
Acum am inceput scoala pentru ultima data…nici intr-a XII-a nu m-am simtit asa. Stiam ca anul urmator tot voi fi prezenta in prima zi de scoala, chiar daca asta va fi cu decalare de doua saptamani. Ok..nu chiar in prima zi..poate nici a doua dar cu siguranta in prima saptamana…
Radioul vechi s-a transformat in calculator, jingle-ul in sunetul mizerabil al telefonului cand ma anunta ca trebuie sa ma tarasc din pat, mancarea pe tigara de dimineata iar Cola-Cao pe ceai verde.
Vechea si prima mea revista sponsorizata, redactata si corectata de subsemnata (“Shoby”, dupa una dintre poreclele pisicii, ce continea articole de success preluate din reviste gen “Mickey Mouse” sau “Duck Tales”) s-a transformat in blog si articole redactate pentru scoala, iar eu….eu sper sa nu ma maturizez niciodata.
Imi sclipesc lacrimile in ochi…Anul asta termin si facultatea….
