Just as I am
Continuam cu seria intamplarilor inedite de pe meleaguri deschise la culoare. De ce ma iau iar de culoarea parului? Pentru ca mai zilele trecute unul s-a oferit “sa-i dau un capac lu’ blonda aia” (e, a mai zis intr-un fel dar nu poate fi reprodus, si asta numai pentru ca am zis “pardon” si l-am indemnat cu priviri amenintatoare – aka normale pentru mine – sa isi mute posteriorul din calea mea). Asa…astazi…vineri. Nu 13. Dar tot vineri. Si nu sunt superstitioasa.
Aveam de facut un fotoreportaj cu ocazia Targului Educatiei. Trebuia sa merg acolo cat mai devreme, sa fac cateva sute de poze (!!!) din care sa se aleaga cam 3 pentru o tema…Buuun. Mai cu chef mai fara de chef, imi pun ceasul sa sune desi imi era groaza sa ma trezesc devreme avand in vedere ca am stat pana putin dupa ora 12 ca sa astept o serie noua de “spoilers” pentru E.R.
Am fost trezita de un zgomot cel putin ciudat si stiam ca de data asta nu mi-a mai facut figuri telefonul si nu era alarma. Sarise o teava de la bucatarie, apa si abur peste tot….Mi-a luat vreo cinci minute sa ma dezmeticesc si sa-mi dau seama cum si de unde trebuie inchis robinetul de sub chiuveta. Mi-a luat inca vreo cinci minute pana sa ma apuc sa iau carpe sa strag tot. Si a sunat ceasul…Acum ma gandesc cat de bine ar fi fost sa sune ceasul si sa ma trezesc ca a fost unul dintre visele mele splendide…But no.
Si cand ceva rau se intampla, nu vine singur. Am sters apa, am plecat la targ. Am ramas fara baterii dupa maaaaxim 30 de poze, am schimbat bateriile. Care nu erau incarcate. Asa ca am plecat acasa. Seara, vecini isterici, blonda mica. Noroc cu Smigalul care a venit intr-o suflare…
On the bright side…am gatit. For the first time…adica fara sa ard ceva…Salata a la Rousse. Bine..cartofi sunt un pic nefierti dar in rest e buna. Numai un pic. A, sa mai zic ca acum nu-mi recunoaste calculatorul aparatul de fotografiat? Sa nu mai zic…
Poze
In urma unui proiect pentru scoala cu inca doua colege, m-am apucat sa fotografiez maretul Bucuresti. Ce a iesit…aici.
Ceva in genul….
Copilarii
Asta vara m-am luat cu chestii precum Clubul Viperelor la mare sau in deplasare incat am trecut cu vederea un element definitoriu pentru excursie. Si anume inocenta. Simplitatea lumii si frumusetea oamenilor…nu. Mai bine zis, ce cred eu ca fac fetele de 14 ani si ce se intampla in realitate.
Se facea…se facea ca eram in plina promenada, cu Smigalu-mi alaturea. In Mamaia, la intrare in Satul de Vacanta. Si ce e cel mai ciudat e ca se facea ca e plina zi. Usurel, bucurandu-ne de vacanta, de soare, plaja, mare si mai ales de priveliste, ne indreptam catre leneveala. Stiu, nu am nici o scuza. Nu aveam ochelari, nici de soare, nici de vedere, nu imi era incetosata privirea de vreo licoare bahica, nimic. Totusi….
Se facea ca in fata mea au aparut cateva pustoaice. Mai la fusta (foarte, foarte, foarte) scurta. Primul indiciu: li se vedea…costumul de baie. Toate grupate, putin mai…bronzate. Al doilea indiciu: un bronz mai natural, ce merge mana-n mana cu traficul de fier vechi. Cu bluzite albe, decoltate si fara sutien. Al treilea indiciu: poate putin cam prea fara de sutien, chiar si pentru litoral. Se ascundeau toate dupa un tufis, in plina zi. Un tufis care era pe marginea drumului, un tufis nu foarte mare. Faceau cercuri pe langa el, urmarind cu atentie…ceva. Biggest hint ever: se apropia o masina de politie.
Un zambet larg mi-a curpins fata. Gandul meu a fugit imediat la jocurile copilariei, cand ne ascundeam dupa un stalp, copac sau …altceva, in asteptarea vreunei prietene ca mai apoi sa fie speriata. Deh, copiii. Si naivitatea mea. Ma miram cum de niste copilite – ziceam eu – sunt lasate singure la mare, cum de se imbraca atat de …sumar – deh, generatia asta! – dar nu am bagat de seama. Gandurile mele au prins glas si mi-am exprimat sentimentul de melancolie. Smigalul – mai pragmatic. Ras isteric. And then it hit me. Fetele nu erau chiar asa de inocente, imbracamintea nu era potrivita temperaturii de afara ci mai degraba sectorului lor de…activitate. Si mai ales, nu doreau sa-si surprinda amica. Doreau sa nu fie surprinse de politie si sa primeasca nu acadele ci…amenda pentru prostitutie!
I [heart] school v. 2.0 [Beta]
A fost odata ca-n povesti,
a fost ca niciodata.
Prin lupte mari copilaresti
s-a cucerit BCU toata.
Deodata?
Caci nu era una la parinti,
ci 24 luni fierbinti (in afara de alea de iarna…si primavara…si toamna…)
si blonda mica-n sala.
De …multe zile-ncoace, biblioteca de la FJSC nu-mi mai place. OK… iar am dat-o in versuri.Proza. Stick with that. Proza….proza…prozac…Cercetare. Calitativa? Nici poveste. Cantitativa? Cu siguranta. Urmand exemplul predecesorilor, am luat drumul bibliotecii pentru a (incerca sa ) gasesc stiri despre istoria presei intr-un cotidian bucurestean de acum 80 de ani. Credeam ca termin in 2 zile. Doi ani…nu-i mult. Cate stiri pot sa apara?!?
Astazi a fost a treia zi in care am stat cam 7 ore pe acolo…Am ajuns la luna decembrie…a primului an. Ce vream sa spun de fapt este ca ma mut. Imi inchiriez o odaita pe perioada asta langa cantina de acolo. Mancarica, patut si sute de hartii de foc…pardon, ziare.
Joy!
