Stardust
Intotdeauna m-a fascinat…atat de tare am simtit incat de fiecare data fluturasi in stomac, senzatia aia care te face sa spui ca simti prea mult. In totdeauna am pus prea multa pasiune, am inchis ochii si mi-am imaginat tot felul de povesti…cu un el si o ea ce se arunca unul in bratele celuilalt, plini de pasiune si dorinta, cu un el si o ea ce se cearta fulgerator in ploaie, cu un el si o ea pentru care restul nu mai exista si totul se raporteaza in functie de celalalt. Cu un “el si o ea” ce…ce reprezinta nucleul, iar restul lumii invelisul de electroni cu toate straturile lui…
Vream sa-mi pun muzica…m-am indragostit din nou de “Stars” – Simply Red, dar povestea mea isi scria de data asta singura notele muzicale. Cand eram mica, am intrebat de ce liniile de cale ferata pocnesc din cand in cand. Mi s-a raspuns ca din cauza lucrarilor proaste. Dar suna atat de mult ca bataile inimii, ba o sistola, ba o diastola, la un interval prestabilit, incat ar insemna ca totul e fara rost. Si inima bate de multe ori in gol, atunci cand planetele nu s-au aliniat si un el si o ea nu s-au intalnit decat in vis.
Intotdeauna m-au fascinat calatoriile…trenul…senzatia aia ca stii ca te intorci acasa, fara sa conteze ce gasesti acolo, daca gasesti ceva. Si de data asta, totul se lega. Filmul din capul meu se derula perfect, fara inconveniente, un el ii cuprindea fata in palme, iar ea inchidea ochii si simtea, cu tot trupul, fara chiar sa-l atinga; povestea lor avea si muzica, o orchestra din vant, mare, frunze si magie, presarata cu pulbere de stele, al carei dirijor gonea pe linii, punand totul cap la cap intr-o armonie senzuala.
Intotdeauna m-au fascinat povestile…dar am deschis ochii, iar el si ea au disparut, iar trenul s-a oprit, chiar numai pentru cinci minute, dar suficient sa ma trezeasca din reverie. Inchid geamul si-mi promit ca ma trezesc, ca-mi dau seama ca el si ea nu exista numai pentru ei, iar polaritatea si atractia lor este influentata de electroni, numarul lor si miscarea pe straturi. De fiecare data imi promit ca nu mai visez la ceva ce nu exista, imi promit ca nu o sa simt atat de aproape o iluzie si ma voi conforma cotidianului.
Dar daca nu exista…nu-i pot inventa eu?
