Despre tine-as vrea sa…cant

Nu scriu pe cat as vrea sa scriu.  Da, as vrea sa scriu tot timpul dar nu pot. Ma tine ceva. Sau cineva.  Nu vreau sa dau nume acum – lenea – dar ma tine bine de tot. In fine, ma tot bate gandul de aruncat un pseudoarticol prin blogosfera si ma bate atat de tare incat m-am invinetit. Sau o fi de frig din cauza aerului conditionat de la serviciu? Ugh!

Umbla un vant nou, sau mai bine zis, relativ nou prin arterele principale ale Internetului. Si spun principale pentru ca a luat amploare. A trecut deja de la muson la furtuna tropicala, acoperind si o buna parte a presei scrise si nu numai.

Etimologia cuvantului “pitipoanca” nu am stat s-o caut si nici nu am de gand. Prin liceu, aveam un coleg hiperactiv care se referea la tot segmentul populatiei ce secreta foliculina folosind acest apelativ. Mi se parea amuzant. Tot prin liceu se dezvolta si hi5-ul. Cum te pozai, cum puneai pe net. Mai urat a fost cand au inceput toti sa aiba net prin cablu si nu dial-up. Acum vreo 2 ani, Smigozauritza mea, inainte de a se ocupa cu segmentarea publicului in mod eficient si profesional, m-a avertizat ca haifaivu’ o sa se duca de rapa si ar fi mai bine sa “abort ship”, inainte de a ne scufunda toti cu el. Zis si facut. Ok, ok..ca o nevasta (ne)ascultatoare ce sunt, au mai durat cateva luni pana sa ajung la concluzia ei dar cel putin nu am avut nevoie de colac de salvare. Si asta nu pentru ca aveam cine stie ce poze pe acolo, ci doar pentru ca site-ul ala a ajuns sa fie privit ca un izvor de prost gust. Ceea ce nu este departe de adevar. Oricum,  multi au (avem) in ei (noi) chestia asta cu show off, iar faptul ca unii pun pret pe niste valori cu totul si cu totul…um…cah!, iese mai mult in evidenta decat partea pozitiva a celor ramasi (din ciclul “prostia sclipeste mai tare”).

Ceea ce ma face sa ajung la subiect. Da, pana acum am scris pe dinafara.

Acum vreun an, am furat niste poze de pe un site, nu dau nume- gigel.org – si le-am postat pe aici. Am ras, am dat mai departe, am stat in sesiune sa ma uit la altii. In cam o saptamana mi-a trecut. In ultimele luni , au aparut inca alte doua site-uri de profil (o greseala de tipar, scrisesem “profit” – heh, defect profesional, sa mai zica ei ca jurnalismul nu este o profesie! – in loc de “profil”, desi nu este departe de adevar) ce au deja  notorietate.  Recunosc ca m-am uitat si recunosc ca inca ma mai uit, dar in acelasi timp recunosc ca incerc sa-mi tin respiratia pentru ca paginile alea miros ingrozitor a snobism.  La inceput a fost cuvantul…Nu, la inceput au fost niste poze care m-au facut sa rad, de cand a aparut cuvantul s-a cam stricat jucaria.

Cum merge treaba…pai, “generatia messenger” isi pune poze pe hi5, sexy si rele, mai dau cate o descriere (acum, ipocrizia e la ea acasa asa ca pot sa mentionez de “pryntzesu meu” descoperit se subsemnata in urma cu ceva timp, de care inca imi mai amintesc cu drag) sau un comentariu ce ii asigura cele 15 (sau mai putin) minute de faima si un loc pe una din paginile cu princina.  Cum? Simplu. Hi5 e public, ei si-au postat pozele acolo, deci nu este incalcat principiul legat de viata privata. Mai nasol e atunci cand se trimit poze facute pe strada, clar fara acordul “vedetelor”…dar scopul scuza mijloacele, iar scopul suprem e si in acest caz, fericirea. Fericirea ca, atat timp cat privesti o poza, iti dai seama cat de mult te bucuri ca esti tu. Dar cat de mult se bucura tipele care posteaza…nu stiu daca s-a intrebat cineva. In fine, e nasol cand te bucuri atat de mult incat nu-ti mai incapi in piele. Fusese la un moment dat un comentariu din partea unei absolvente a FJSC-ului care le condamna ca nu respecta normele meseriei (am intles ca au facut tot Jurnalismul). Adevarul era undeva la mijloc si aia clar vorbea pe langa, dar cert e ca de atunci a inceput sa puta. Adica “pută”, ca sa nu existe confuzii. A facultate particulara…de jurnalism…si mandria cu care una dintre autoarele blogului spunea chestia asta. Cand vine vorba de FJSC si …restul, imi amintesc cat de acrii sunt strugurii aia. Cred ca e momentul sa schimb piata.

Tonul. Muzicalitatea cuvintelor. Nu am eu ureche muzicala dar notele lor au iesit de pe portativ. La inceput, au fost amuzante. La inceput, au atras atentia. In mod pozitiv. La inceput, au spus ca cele ce faceau subiectul blogului erau cel mai bun exemplu de “asa nu”. Acum, incep sa semene din ce in ce mai mult…Sunt ironica. Ma uit dupa cum se imbraca una si alta de 1267*n, cand n tinde la infinit, de ori pe zi. Dar sub nici o forma nu pot sa zic ca am fost intotdeauna imbracata, (ne)machiata exact asa cum trebuie sau am avut o atitudine exemplara, “asa da”-ul arhipromovat. Asta este unul dintre motivele pentru care liceul va ramane pentru mine o mare nebuloasa. In afara de cele 8 ore de mate pe saptamana (maaan, do I miss that…).  Dar, e mai usor sa vezi ciobul din ochiul celuilalt…Sa vedem…cei de pe haifaiv vor sa atraga atentia. La fel si “pitzipoanca”. Cei de pe haifaiv vor comentarii. Cat de des ar mai posta fetele daca nu ar mai avea comentarii?! Cei de pe haifaiv sunt plini de ei…Eeeeexact. Da, recunosc, neuronii – de fapt, modul de intrebuintare face diferenta, pentru ca sunt sigura ca nu toti oamenii aia sunt dobitoci, ci mai degraba e de vina anturajul si educatia (sau lipsa ei).

Comentariile…no, I really won’t go there…cel putin jumatate din oamenii aia sunt mai penibili decat postarile. Si mai penibil mi se pare ca multi au blog si au pus adresa la “links” iar unii s-au apucat sa posteze si ei poze.  Pariu ca se simt mai bine in fata prietenilor cand fac schimb de link-rui si pariu ca cel putin un vizitator regulat (nu in sensul ala!) a ras de o poza cand se cam recunoastea in descriere?!

“Jurnalul National” si “pitipoanca” de pe ultima pagina. In fiecare dimineata, primesc  cele mai importante cotidiene. Asta nu pentru ca as fi eu importanta, ci pentru ca respir acelasi aer cu cativa oameni care sunt. Inteleg ca lupta pentru cititori pe piata romaneasca – si nu numai – e acerba, dar zau asa! JN avea strategii editoriale ce-l promovau ca un ziar traditionalist, ce incearca sa mentina valorile umane (ok, las la o parte politica editoriala, sau lipsa acesteia, mai ales cand vine vorba de un anumit presedinte de trust si un anumit partid politic sau de publicitatea mascata adoptata cu nesimtire…) dar a vazut ca ia amploare fenomenul asa ca s-a apucat sa critice alegerile vestimentare nefericite ale…altor nefericite.

Ce pot sa mai zic? Unii arata cu degetul si altii sunt aratati…Ambalajul face diferenta. Si cica incercam sa scoatem in evidenta o societate ce nu mai este dominata de superficialitate (da, stiu, nu eu ar trebui sa vorbesc, dar…”faci ce zice popa, nu ce face”).

Pana una alta, dolarul s-a depreciat, pretul petrolului a crescut pe fondul afisarii rapoartelor cu privire la stocurile americane si eu ma duc sa-mi vopsesc parul ca mi se vad radacinile…

Oglindirea Magdei

 

Fara chiar a citi ziarele sau a se uita la televizor, nu cred ca mai exista prea multe persoane in tara asta care sa nu fi auzit de Magduta lu’ Tolea. Asta pentru ca fatuca a beneficiat de a good WoM si iar minunata-i prezenta ne-a binecuvantat in fiece seara la magnificul post OTV.

 

Nu-mi place sa dau informatii rasuflate dar mi-a fost lene. In fine…Nu ma uit de obicei la televizor…stirile tabloidizate, programele de divertisment ce promoveaza o muzica de calitate, precum Salam, Parizer si restul produselor de la Cris-Tim sau Caroli…ok..mezeluri in general. Butonam fericita telecomanda, doar doar oi da peste vreo poveste esmeraldiana dar n-a fost sa fie. In schimb, am prins Otv-ul. De un piciors de antena, sau ..cu orice ar transmite ei. Ei, si ce sa vezi? Nici tu bulina rosie – sau nu e asta sigla postului arhicelebru? – nici macar un Dan Diaconescu prin fundal. In schimb, se derula pe un ecran negru un text amenintator la adresa integritatii mai-minunatului. Oglinda TV a fost amendata de catre autoritatile in vigoare dupa mai multe atentionari pentru ca Diaconescu o lasase pe Magda lu’Tolea, noul sex simbol al Romaniei si o adevarata concurenta la titlul de “cea mai frumoasa moarta de pe mapomond” , sa se comporte ca la ea pe ulita si sa zbiere la orisicine ar atenta la integritatea sa spirituala…Pe langa suma pe care CNA-ul a incasat-o de la cel ce detine autoritatea in postul de televiziune, OTV-ul trebuia sa-si intrerupa emisia timp de trei ore pentru a derula mesajul…

 

Acum, au pierdut ei venituri din publicitate, public, puncte de rating in timpul asta, dar gandul meu zboara la magnifica fatuca. Ce-o fi facut ea in timpul asta? A dat fuga la machiaj ca i se dusese dermatograful de pe bot sau si-o fi dus odrasla in parc ca sa vada tot trecatoru’ ce mama model e ea, desi a avut o soarta mizera?

The end of an ERA

 

Iata ca a venit si momentul mult asteptat. Imbracati in negru, cu tichii la fel de negre, cu un ciucuras foarte jucaus, asteptam coliva. Parodon, diploma de absolvire a facultatii.Nici asa nu-i bine. Diploma care atesta metarforic ca am fost la scoala. Zic ei. Pentru ca aia adevarata mai dureaza pana se elibereaza, pana se completeaza, pana isi pilesc secretarele unghiile…chestii d-astea. E, sa-i spunem o hartie igienica personalizata.

 

Pe ritm de hip hop, transformat in noul hit FJSC “Gaudeamus Igitur, tra lalaus laus tra, am uitatus versurileus asau caus damus si nous dinus gurus ca poateus nu se prindus”, ne-au strigat ei in ordine alfabetica aleatorie ca sa urcam pe scena si sa ne luam premiul. Adica o adevarata strangere de mana din partea decanului si un zambet cald al MC-ului.

 

Cu alte cuvine…am terminat facultatea. Am fost un an la taxa asa ca ma bate gandul sa mai dau admitere si sa beneficiez si de ultimul an ce poate fi subventionat. Bine, asta ar insemna sa intru ori pe locurile la buget ori sa trec de primul an si sa am o medie mare. Si da, am putut sa termin fraza fara sa ma pufneasca rasul…Or, you know, so NOT. Asa ca, principala ocupatie este comuniunea cu clasa muncitoare. Ok, a doua, nimic nu intrece lenevirea si statul de pomana.

Politia romana. Paza si protectie

Ce fac cele doua membre ale Clubului Viperelor intr-o frumoasa dupa amiaza de joi? La scoala? La serviciu? Invata pentru licenta? Sau poate fac doar teme…Naaah. Alearga pe lac. Lacul Morii. Si cum au fost inzestrate cu multa fara-de-minte, alearga mult.

Tocmai trecand de kilometrul 3 (dar cine a stat sa numere?!?) am zarit o masina de politie, parcata frumos pe insulita. Cu tot cu locatari. Depasim. Masinuta vrea sa ea jogging. Ne-o ia inainte. Noi, parca tot mai breze. Masinuta ne arata ca nu ne punem cu cine trebuie. Sireeeena.

“Va rugam sa va opriti”, o voce ne intrerupse avantul spre victorie. Pentru o clipa mi-am dat castile jos din urechi. Am crezut ca era K.I.T.T. (asta daca isi mai aminteste cineva de serialul acela cu un David Hasselhoff din era sa pre-Baywatch, pre- filmat-de-fi-sa-sau-fi-su-in-timp-ce-era-mort-de-beat), vocea apartinandu-i de data astea vreunui eunuc. Dar nu! Ce sa vezi…Nu unul, ci doi purtatori ai uniformei albastre…in toata splendoarea ei.

“Nu putem”, zise o voce de Blonda…sau de Smigal…

“bla bla bla” (ceva despre niste sanctiuni, nu avem buletinele la noi cand alergam, amenda…etc). Ne-a cerut numele. “Ca sa vedem si noi cine alearga pe lac”. Cum ar spune minunata mea – pardon, minunatul meu my-no-soul-mate “Maaaa-ta!”. (Pacat ca mi-e lene sa pun diacritice dar cred ca este de la sine inteles faptul ca se refera la persoana care i-a dat viata minunatului, cea de care va fi legat tot restul vietii printr-un cordon ombilical spiritual si care ii va termina primele eventuale 2 casnicii – caci se stie ca “third time’s a charm!”).

Eh, ne-am oprit, ne-am mirat, au fost chemati prin statie si au uitat de cele doua infractoare.

Azi cercetez zona din nou. Poate am noroc si ma fac si cu o pereche de catuse…

Just as I am

Continuam cu seria intamplarilor inedite de pe meleaguri deschise la culoare. De ce ma iau iar de culoarea parului? Pentru ca mai zilele trecute unul s-a oferit “sa-i dau un capac lu’ blonda aia” (e, a mai zis intr-un fel dar nu poate fi reprodus, si asta numai pentru ca am zis “pardon” si l-am indemnat cu priviri amenintatoare – aka normale pentru mine – sa isi mute posteriorul din calea mea). Asa…astazi…vineri. Nu 13. Dar tot vineri. Si nu sunt superstitioasa.

 Aveam de facut un fotoreportaj cu ocazia Targului Educatiei. Trebuia sa merg acolo cat mai devreme, sa fac cateva sute de poze (!!!) din care sa se aleaga cam 3 pentru o tema…Buuun. Mai cu chef mai fara de chef, imi pun ceasul sa sune desi imi era groaza sa ma trezesc devreme avand in vedere ca am stat pana putin dupa ora 12 ca sa astept o serie noua de “spoilers” pentru E.R.

Am fost trezita de un zgomot cel putin ciudat si stiam ca de data asta nu mi-a mai facut figuri telefonul si nu era alarma. Sarise o teava de la bucatarie, apa si abur peste tot….Mi-a luat vreo cinci minute sa ma dezmeticesc si sa-mi dau seama cum si de unde trebuie inchis robinetul de sub chiuveta. Mi-a luat inca vreo cinci minute pana sa ma apuc sa iau carpe sa strag tot. Si a sunat ceasul…Acum ma gandesc cat de bine ar fi fost sa sune ceasul si sa ma trezesc ca a fost unul dintre visele mele splendide…But no.

Si cand ceva rau se intampla, nu vine singur. Am sters apa, am plecat la targ. Am ramas fara baterii dupa maaaaxim 30 de poze, am schimbat bateriile. Care nu erau incarcate. Asa ca am plecat acasa. Seara, vecini isterici, blonda mica. Noroc cu Smigalul care a venit intr-o suflare…

On the bright side…am gatit. For the first time…adica fara sa ard ceva…Salata a la Rousse. Bine..cartofi sunt un pic nefierti dar in rest e buna. Numai un pic. A, sa mai zic ca acum nu-mi recunoaste calculatorul aparatul de fotografiat? Sa nu mai zic…

Poze

In urma unui proiect pentru scoala cu inca doua colege, m-am apucat sa fotografiez maretul Bucuresti. Ce a iesit…aici.

Ceva in genul….

Copilarii

Asta vara m-am luat cu chestii precum Clubul Viperelor la mare sau in deplasare incat am trecut cu vederea un element definitoriu pentru excursie. Si anume inocenta. Simplitatea lumii si frumusetea oamenilor…nu. Mai bine zis, ce cred eu ca fac fetele de 14 ani si ce se intampla in realitate.

Se facea…se facea ca eram in plina promenada, cu Smigalu-mi alaturea. In Mamaia, la intrare in Satul de Vacanta. Si ce e cel mai ciudat e ca se facea ca e plina zi. Usurel, bucurandu-ne de vacanta, de soare, plaja, mare si mai ales de priveliste, ne indreptam catre leneveala. Stiu, nu am nici o scuza. Nu aveam ochelari, nici de soare, nici de vedere, nu imi era incetosata privirea de vreo licoare bahica, nimic. Totusi….

Se facea ca in fata mea au aparut cateva pustoaice. Mai la fusta (foarte, foarte, foarte) scurta. Primul indiciu: li se vedea…costumul de baie. Toate grupate, putin mai…bronzate. Al doilea indiciu: un bronz mai natural, ce merge mana-n mana cu traficul de fier vechi. Cu bluzite albe, decoltate si fara sutien. Al treilea indiciu: poate putin cam prea fara de sutien, chiar si pentru litoral. Se ascundeau toate dupa un tufis, in plina zi. Un tufis care era pe marginea drumului, un tufis nu foarte mare. Faceau cercuri pe langa el, urmarind cu atentie…ceva. Biggest hint ever: se apropia o masina de politie.

Un zambet larg mi-a curpins fata. Gandul meu a fugit imediat la jocurile copilariei, cand ne ascundeam dupa un stalp, copac sau …altceva, in asteptarea vreunei prietene ca mai apoi sa fie speriata. Deh, copiii. Si naivitatea mea. Ma miram cum de niste copilite – ziceam eu – sunt lasate singure la mare, cum de se imbraca atat de …sumar – deh, generatia asta! – dar nu am bagat de seama. Gandurile mele au prins glas si mi-am exprimat sentimentul de melancolie. Smigalul – mai pragmatic. Ras isteric. And then it hit me. Fetele nu erau chiar asa de inocente, imbracamintea nu era potrivita temperaturii de afara ci mai degraba sectorului lor de…activitate. Si mai ales, nu doreau sa-si surprinda amica. Doreau sa nu fie surprinse de politie si sa primeasca nu acadele ci…amenda pentru prostitutie!

I [heart] school v. 2.0 [Beta]

A fost odata ca-n povesti,

a fost ca niciodata.

Prin lupte mari copilaresti

s-a cucerit BCU toata.

Deodata?

Caci nu era una la parinti,

ci 24 luni fierbinti (in afara de alea de iarna…si primavara…si toamna…)

si blonda mica-n sala.

De …multe zile-ncoace, biblioteca de la FJSC nu-mi mai place. OK… iar am dat-o in versuri.Proza. Stick with that. Proza….proza…prozac…Cercetare. Calitativa? Nici poveste. Cantitativa? Cu siguranta. Urmand exemplul predecesorilor, am luat drumul bibliotecii pentru a (incerca sa ) gasesc stiri despre istoria presei intr-un cotidian bucurestean de acum 80 de ani. Credeam ca termin in 2 zile. Doi ani…nu-i mult. Cate stiri pot sa apara?!?

Astazi a fost a treia zi in care am stat cam 7 ore pe acolo…Am ajuns la luna decembrie…a primului an. Ce vream sa spun de fapt este ca ma mut. Imi inchiriez o odaita pe perioada asta langa cantina de acolo. Mancarica, patut si sute de hartii de foc…pardon, ziare.

Joy!

De ce?

 Ce presupune maturitatea? Sa-ti creasca maselele de minte? Sa uiti ca ai fost candva copil? Sa uit toate jocurile si sa te gandesti serios la viitorul tau, la actiunile tale si la modul cum interactionezi cu alte..specimene? Cand trebuie delimitata linia intre copilarie si viata adevarata?

Nu in urma nu mult timp, femeile la 22 de ani deja aveau o casa de intretinut, o familie de care trebuiau sa aiba grija si mai mult..multe dintre ele deja aveau copii. Un studiu facut anul trecut, peste care am dat din intamplare intr-un tabloid, era de parere ca femeile care prefer sa-si continue studiile au mai multe sanse sa devina alcoolice decat cele care isi intemeiaza o familie inca tinere fiind. Asta pentru ca cele care fac parte din a doua categorie au prea multe ocupatii si prea multe probleme care nu se leaga neaparat de propria persoana ca sa isi mai inece amarul. Sa fie asta ultima solutie? Alegerea definitiva? Poate ca cele mai multe care aleg prima cale incearca o evadare din realitate, dar cum se face ca majoritatea celor prinse intr-o viata de familie gasesc aceeasi scapare, dar dupa mai multi ani de convietuire? Orice s-ar alege, fie scoala propriu-zisa fie scoala vietii se pare ca ajungem pana la urma la un numitor comun.

Oricum, care e faza cu familia si copiii pana la urma? Cine a a enuntat un set de reguli care trebuiesc urmarite cu strictete? Un fel de Decalog al vietii. Realitatea si modul in care o privim este total diferita in functie de individ. Fiecare avem placeri diferite, fiecare gasim ceea ce cautam in lucruri diferite si mai ales, obiectivele difera.

Nu imi pot imagina cum este sa-ti doresti sa ai…urmasi. Poate ca inca nu am atins nivelul de maturitate necesar si poate nu il voi atinge niciodata. Dar de ce din 5 femei, de aceeasi varsta, sub 25 de ani, sunt de parere ca “trebuie sa ai copii, altfel ce lasi in urma ta”? Nu cred ca este nimic mai dificil decat incercarea de a-ti educa progeniturile, de a le insusi o serie de norme, valori comportamentale si cu parere de rau spun ca cele care nu au un sistem etic propriu bine pus la  punct nu ar trebui sa aduca pe lume inca un suflet.

Si maturitatea…ce caracteristici are? Sa nu mai glumesti? Sa ai un serviciu de luni pana vineri, intre 9 si 6 si sa-ti petreci weekendurile la munte sau la gratar cu prietenii si o bere? Intrarea intr-o rutina care nu se termina pana la pensie? Si chiar cu copii, asta inseamna ca ai lasat ceba in urma ta, ca ai facut un bine comunitatii? Sa lucrezi pentru altii, fie ca este vorba de sef sau familie…pentru tine ce ai facut? Sa le lasi lor ceva, sa lasi ceva in urma ta…dar ce amprente au fost lasate in viata ta?

Oamenii sunt diferiti; atat de diferiti incat nu exista doua ganduri total asemanatoare. Atunci de ce ii scoatem in afara societatii pe cei care sparg tiparele si aleg sa fie “altfel”?

I [heart] school

Moare un om, ajunge el in iad, acolo il intampina Dracul si -l intreaba:

-Tu ce fel de iad alegi, iad normal sau iad studentesc?

La care omul se gandeste ca a fost un om normal si alege iadul normal. Ajunge el acolo,toata ziua distractie iar seara vine Dracul si le bate un cui in fund, asa se intampla si a doua zi..la fel distractie iar seara vine dracul si le bate cuiul..trece mai mult timp si se hotaraste omul sa treaca in iadul studentesc caci poate e mai bine acolo. Prima zi a trecut in distractie totala, a doua zi la fel….asa trece o luna-doua,peste trei luni vine Dracul cu o lada de cuie si zice:

 -Ei baieti, a venit sesiunea !

Si cum inca nu am reusit sa postez the bitching thread, fac aici o aluzie subtila:

Pe site-ul FJSC este anuntat EXAMENUL la Publicitate (sau PR, nu mai stiu).

Si este anuntata si bibliografia pentru licenta, jurnalism. Scroll down,….scroll….scroll…pagina 1,2,3….45. Overflown server. We apologize for the inconvenience.

Si acum….sa nu @#%@#$^  eu ca mi-am schimbat optiunea?!?